Poiana lu' Nunu

2012-01-26T15:06:00.000+02:00

CRONICA UNUI PROTEST ANUNŢAT
CHEMARE LA PROTESTE NAŢIONALE PENTRU ZIUA DE VINERI, 24 MAI 2013
Români, ieşiţi cu toţii în stradă! Ne-a ajuns cuţitul la os! Nu mai putem trăi aşa! E prea mult la cât poate poporul roman să înghită! Veniţi sa-i dăm jos pe cei care ne-au confiscat şi ultima urmă de demnitate! Veniţi sa-i cerem demisia unui preşedinte adormit, care îşi începe ziua de muncă la prânz şi care a făcut din Palatul Cotroceni un imens dormitor, un preşedinte care ne sfidează pe toţi şi care stă ascuns de mânia poporului sătul de un preşedinte care nu face nimic, în afară de a călători în străinătăţuri de unde vine plin de cadouri dar fără niciun rezultat pentru România. Un preşedinte care nu face altceva decât să întineze adevăratele valori ale liberalismului, făcându-i pe Brătieni să se învârtă în mormânt.
Pentru cei care vor manifesta la Cotroceni li se recomandă sloganuri precum :

CRIN ANTONESCU, MAI RĂU CA CEAUŞESCU! ANTONESCU CRIN, MAI BEA UN VIN PELIN! Înainte de consacratul IEŞI AFARA JAVRA ORDINARĂ! ,obligatoriu se va scanda SCOALA-TE, SCOALA-TE, PUTUROSULE! ANTONESCU CRIN, SA AI SOMNUL LIN! Asta ca nu cumva să iasa la uşa Cotrocenilor în pijama sau, mă rog, fără.
Să dăm jos guvernul iresponsabil care ne-a adus la sapă de lemn! Un guvern care nu şi-a ţinut nicio promisiune dintre cele făcute în campania electorală şi care îşi ascunde impotenţa, dând vina pe ticăloasa şi greaua moştenire lăsată de guvernul portocaliu. Nu s-au majorat pensiile, nu au crescut salariile bugetarilor, nu avem un sistem sanitar competitiv şi performant, nu avem o reformă reală a învăţământului, iar ministerul administraţiei şi internelor a devenit un adevărat circ. Să-l dăm jos pe primul ministru Victor Ponta, care nu poate depăşi în niciun fel postura de copilot, fiind doar o remorcă a tuturor comuniştilor care îşi vor înapoi banii pierduţi pe timpul guvernării Boc. O marionetă a bătrânilor din partid şi un manipulat al baronilor de tip Oprişan, Mazăre sau Dragnea. Pentru Palatul Victoria se vor scanda următoarele sloganuri:
PONTA ŞI AI LUI SĂ SE DUCĂ DRACULUI! PONTA VICTORAŞ, PLEACĂ, NU FII LAŞ! PONTA ŞI MINIŞTRII SUNT NIŞTE SINIŞTRI! Şi, obligatoriu, JOS COMUNISMUL!
Se vor striga sloganuri împotriva ministrului măscărici de interne Radu Mazăre, care a distrus tot ce mai era de distrus în poliţia română şi care a înlocuit jandarmeria cu trupele de elită Beretele Roşii, formate din virgine devotate până la moarte liderului lor. Nu se recomanda violentarea lor de niciun fel, existand pericolul real al unei contaminari venerice. De asemenea, revolteltele manifestanţilor se vor îndrepta împotriva înlocuirii revistei Pentru Patrie cu revista Playboy, ca organ central al ministerului. Recomandate pentru scandarile împotriva măscăricului sunt:
JOS CU BERETA, ÎNAPOI CAŞCHETA! MAZĂRE ŞI CURVELE LUI, SĂ SE DUCĂ DRACULUI!
De asemenea, se vor scanda lozinci împotriva ministrului muncii, Rovana Plumb, care a redus între timp şi amărâtul ăla de punct de pensie, din cauza moştenirii lăsate de bestiile portocalii, şi care prin campania de emancipare a femeii în politică, va trebui, datorită consecvenţei sale, sa ceară nevestei lui Crin sa-i sugereze acestuia, într-un moment intim, retragerea din funcţia pe care o deţine. Sunt recomandate următoarele lozinci:

TU ROVANA, NE-AI LUAT ŞI BLANA! ROVANA, ROVANA, NE-AI MÂNCAT ŞI SLANA! CU TINE, ROVANA PLUMB, AZI MÂNCAM NUMAI PORUMB!
Împotriva ministrului tineretului şi sportului, Bănicioiu, furnizor constant de minore pentru staff-ul partidului şi mai ales pentru primul ministru, cu ajutorul nemijlocit al consilierului său pe problem de tineret, fostul bişniţar Negoiţă, se vor striga de asemenea lozinci care să înfiereze moralitatea celor aflaţi la putere. Recomandări:
BĂNICIOIU - ADUCE ŞI PONTA REPRODUCE! BĂNICIOIU-FURNIZOR ESTE SPAIMA CURVELOR! BĂNICIOIU ŞI AI LUI, STĂPÂNII TROTUARULUI !
Adrian Nastase, ministru de externe cu largi influenţe în partid, va fi gratulat cu eternul slogan care i se potriveşte ca o mânuşă:
BOMBONEL ŞI CU AI LUI, SPAIMA PATRIMONIULUI! sau ADRIAN NĂSTASE, BRĂŢĂRILE ACASĂ !

Pentru ministrul Sănătăţii, recompensat pentru serviciile aduse in campanie, aliat de nădejde al oricărui partid care îl bagă în seamă, Dan Diaconescu, cel care a investit din banul public în dezvoltarea spitalelor de psihiatrie, îsi merită şi el sloganurile potrivite:
DIACONESCU VINOVAT, TEMBELISMUL DEZVOLTAT! DIACONESCU UMBLĂ-N ROLLS, NOI RĂMÂNEM TOT PE JOS! ŢINUTA LUI DE DE, ÎMBRĂCAT ÎN ZEGHE! DAN DIACONESCU, BUFON LA ANTONESCU !
Multe ar mai fi de anticipat, dar acesta este în mare scenariul care ar putea fi trăit de românii care vor mai apuca 2013. Poate ca actorii nu vor fi aceştia şi poate că partidul va fi altul şi poate că nu se va respecta data mitingului. Un lucru este sigur. Scandările vor fi aceleaşi iar nemulţumiţii de pe facebook vor avea prilejul de a se contrazice şi a-şi da cu părerea pe nişte biete taste, uzate de atata folosinţă inutilă. De ce toate acestea? Pentru ca mulţi români nu au înţeles ce este aceea criză mondială, mulţi nu au înţeles ce a însemnat pentru cineva aflat la putere gestionarea acestei crize iar cei mai mulţi s-au lăsat manipulaţi de politicul care este în toate, în noi şi-n cele ce mâine vor râde la soare.
Si acum, măi flăcăi, liber la înjurat. Hăiiiii, hăiiiiii !!!
Vladimir Brilinsky

INTERVIUL COMPLET LUAT DE CATRE EUGEN ISTODOR DE LA CATAVENCU

2010-12-18T09:51:00.002+02:00

INTERVIUL COMPLET LUAT DE CATRE EUGEN ISTODOR DE LA CATAVENCU
Brilinsky: omul care apară cu bîta Sarmisegetuza

Categorii: Aici plecam de-acasa

reportaj sarmisegetuza“Mă cheamă Brilinsky, tatăl meu era huţul, adică se trăgea dintr-un neam de daci slavizaţi. În familia lui se vorbea şi un dialect ucrainean, tare melodios, pe care eu nu l-am asimilat din păcate. Mama însă este din Poplaca Sibiului, şi vorbesc doar limba ei adică româna cea cu radacinile adânc înfipte în limba dacă.”

Da, el este Brilinsky si pazeste Sarmisegetuza cu bîta de intruși și nesimțiți.

Istodor: de ce esti dac? cum de nu esti roman?

Brilinsky: Sunt dac pentru că prima mea amintire se leagă de sanctuarele de la Sarmisegetusa Regia acolo unde acum 50 de ani mă jucam, cu sora mea Nona, de-a Decebal şi Andrada. Amintirile sunt fascinante şi mi-au pus definitiv pecetea de dac pe frunte şi mai ales în suflet. Între timp părinţii au uitat de noi şi ne-au lăsat să ne jucăm în continuare, ceea ce fac şi astăzi . Sunt dac şi pentru că odată de mult în munţii Orăştiei l-am cunoscut pe doctorul Napoleon Săvescu cel care n-a avut de lucru şi a scris o carte NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, carte care a dat un ghiont serios istoricilor adormiţi de 300 de ani. Ne-am împrietenit repede şi aşa am rămas, prieteni şi slujitori ai istoriei dacilor. Roman nu pot să fiu pentru că nu cred în ruptul capului în romanizare. Nu pot să cred că în 165 de ani neocupând decât o mică parte din Dacia, romanii ne-au învăţat să ne spălăm şi să vorbim şi să facem copii care s-au numit români, iar pe evrei nu i-au învăţat nimic în 500 de ani de ocupaţie totală şi severă. Şi cu toate că îi consider pe romani cotropitorii Daciei apreciez istoria şi cultura romană la adevărata ei dimensiune.

DSCF0391Istodor: ai urechea lipita de cap sau nu?
Brilinsky: Fireşte că şi urechile mele sunt lipite de cap, că dacă erau lipite de picior nu eram dac, ci klingonian. În schimb, lobul urechii este lipit corespunzător pentru a primi certificatul de dac. Lăsând gluma la oparte, chestia cu urechea lipită nu are la bază un studiu genetic, ea fiind mai mult rodul imaginaţiei românilor care au învăţat de la Şcoala Ardeleană că ne tragem din daci şi din romani.

Istodor: ce inseamna civilizatia daca pentru tine?

Brilinsky: Izvoarele istorice legate de civilizaţia dacă sunt putine. Dintre cele scrise s-au pierdut multe, unele au fost distruse intenţionat, altele ciordite şi depozitate prin pivniţele oculte ale celor ce controlează istoria întregii Europe. Descoperirile arheologice sistematice nu depăţesc în Munţii Şurianu mai mult de 5 procente din întreaga suprafaţă. În această penurie de informaţie civilizaţia dacă este departe de aş fi dezvăluit toate secretele. Cu toată această puţinătate, nu se poate ca orice om onest şi de bună credinţă să nu observe o fascinantă lume plină de mistere. Uitaţi-vă la toate acele aliniamente de piatră pe care astăzi le numim sanctuare. Cu toate interpretările date de specialiştii în materie, multe dintre ele contrazicându-se, este greu de descifrat la ce foloseau şi cum se înţelegeau dacii cu ele. Dacă la Ulpia Traiana se cunoaşte rolul fiecărei pietre descoperite, aici mulţi se scarpină la ceafă atunci când trebuie să dea un verdict. De ce era nevoie ca Sarmisegetusa Regia capitala regilor daci să fie apărată de atâtea cetăţi şi fortificaţii pe o rază de mai bine de 20 de kilometrii. Pentru că acolo în inima munţilor,dacii îşi ascundeau cele două lucruri de preţ pe care le aveau. Aurul şi spiritualitatea, bogăţia şi credinţa, lucrurile care îi făceau pe daci creatorii unei civilizaţii rivale cu cea romană sau greacă. Aceste două lucruri de preţ au fost de fapt ţinta cotropitorilor romani care erau stânjeniţi de evoluţia spirituală şi economică a dacilor.

Istodor: ai vreun obiect de pe vremea aceea? ce simbolizeaza?
Brilinsky: Obiectele de pe vremea aceea stau de obicei în muzee şi în expoziţii. Acolo este locul lor. Am însă în garaj o plintă de calcar foarte frumoasă pe care am salvat-o din cupa unui excavator care amenaja cursul râului Ponor. Cu mare scandal şi cu multă sudoare am reuţit să punem mana pe ea şi aştept ca cineva să vină să o ia şi să-i găsească locul cel mai potrivit. Are vreo 300 de kilograme şi este cam grea pentru comozii care după modelul muieţi îs posmagii ar vrea-o adusa direct in vitrina muzeului. Ea este o componentă a unui sanctuar de regulă patrulater şi cu toate că am anunţat vestite minţi luminate care studiază arheologia sacră în mod ştiinţific, nimeni nu s-a obosit să caute şi sanctuarul din care această plintă făcea parte.

Istodor: dormi ca om modern sau ca dac?
Brilinsky: Dorm modern, în pat, cu cearceaf şi pernă dar visez la daci. Visez că odată şi odată secretele dacilor vor ieşi la lumină. Visez că cei din Ministerul culturii se vor trezi din somnul cel de moarte de 20 de ani şi vor pune umărul ca Sarmisegetusa să strălucească din nou ca acum 2000 de ani. Şi mai visez că cei care vin acolo în inima Daciei vor învăţa că Sarmisegetusa nu este nici Vama Veche ca loc de plajă şi destrăbălare, nici un depozit de pietre care trebuie neapărat încălecate sparte şi duse acasă, nici loc de aruncat gunoaie, ci ea este un loc unic în lume care înainte de toate trebuie respectat şi nu batjocorit.
Istodor: ai salas de dac in sarmisezetuza?

Brilinsky: In Sarmisegetusa au sălaş doar zeii daci. Acolo merg doar să privesc, să înţeleg, să povestesc celor care au timp să mă asculte despre fascinanta lume a dacilor, să dau jos nemernicii de pe soarele de andezit, să tai copacii care cad pe monumente, să strâng gunoaiele lăsate de nesimţiţi, să caut turişti rătăciţi, şi să explic femeilor goale la minte şi la trup care stau crăcănate prin sanctuare că stau degeaba pentru că niciun zeu dac nu le va fecunda vreodată să le cadorisească cu vreun prunc sfânt.La Sarmisegetusa are sălaş doar sufletul meu păcătos suflet care va rămâne acolo pentru totdeauna.

Istodor: care-s valorile tale omenesti, care erau cele dace?

Brilinsky: Sunt un om plin de defecte, dar unul care nu suporta minciuna, fariseismul, prostia şi răutatea. Principiul meu în viaţă este acela că atunci când pot să fac ceva, fac. Nu cunosc nicio persoană care să-mi fi cerut ajutorul şi să nu-l fi primit cu vârf şi îndesat. Am prieteni cu duiumul dar şi duşmani pe măsură. Dacă este să vorbim despre daci atunci pot să spun foarte simplu că virtutea s-a născut în Dacia. Povestea aia cu stârpitul viilor de către Burebista, din filmul lui Vitanidis are un sâmbure de adevăr. Reforma lui Deceneu, marele preot, a fost cea care a îndemnat poporul dac la cumpătare, la apropiere de divinitate, la o viaţă decentă dar demnă. Vârful de lance al acestei reforme a fost de fapt înlăturarea fricii faţă de moarte. Dacii nu se temeau de moarte şi asta îi făcea de temut în faţa oricărui duşman. Jocul ăsta dintre viaţă şi moarte îl găsim şi astăzi în satele de tip risipit de pe coastele Şurianului. Veniţi să vedeţi bocitoare la naştere, la fel cum veţi vedea chiote şi jocuri cu falusuri făcute din prosoape sau din lemn la priveghi.

Istodor: dacii credeau in extraterestrii? tu crezi?

Brilinsky: Greu de zis. Ei credeau mai degrabă în nemurirea sufletului. Însă nu puţini sunt aceia, mai ales vizionari de profesie, care nu pot să explice transportarea blocurilor de piatră cu care s-au costruit sanctuarele şi zidurile, altfel decât cu ajutorul extratereştrilor. Acele blocuri au fost aduse din carierele de la Măgura Călanului şi Deva, cam 50-60 de kilometri şi cântăresc până la 3000 de kilograme una. Eu nu sunt un fan UFO cu toate că am reuşit să fotografiez, fără să vreau, un flyng rod, un soi de obiect zburător, ca un fel de antenă de televizor,care nu se vede cu ochiul liber şi despre care ufologi celebri zic că ar fi microcipuri care stochează informaţii. Şi culmea coincidenţei, l-am prins la cetatea dacică de la Ardeu. Stau de multe ori şi privesc la poza aia şi îmi pun o mie de întrebări, da nu capăt niciun răspuns.

Istodor: dacii credeau in vreun dumnezeu? tu in care crezi?
Brilinsky: Dacii îl aveau pe Zamolxe cu certitudine. Ăla era tata lor. Unii istorici mai pomenesc şi de Bendis un fel de Artemis a dacilor, sau de Gebeleizis un fel de Hefaistos. Eu cred în Dumnezeul la care mama m-a dus să mă boteze. Cred în el şi nu mă dau în vânt după întoarcerea la Zamolxianism a poporului român aşa cum propovăduiesc unii.

Istodor: dacii iubeau? Cum iubeau? cum iubesti tu?
Brilinsky: Vai de viaţa mea ! Asta-i cea mai grea întrebare la care trebuie să răspund. Cum sărăcia să nu iubească? Şi încă cum. Dacii erau poligami şi eu de aia îi iubesc aşa de mult. De multe ori, când urcau în ceruri la Zamolxe, dacul îşi lua cu el şi soţia favorită care pleca de bună voie fără boceli şi lamentări, cu bucurie chiar, că ea a fost cea aleasă. Dacii erau iubăreţi nevoie mare. Iubeau cu patimă şi cu foc în suflet şi călcâie. Dacă aş şti că nevasta mea care este mândră de mine nevoie mare, nu citeşte Caţavencu, v-aş spune şi cum iubesc eu. Da nu mă risc să mănânc supa rece până la sfârşitul zilelor. Atâta doar că şi eu iubesc ca dacii.

Istodor: cum era viata daca, viata de fiecare zi, cum este a ta?
Brilinsky: Foarte grea. Munceau pe rupte, chiar şi cei mai înstăriţi. Nu aveau timp de concedii la Roma. Ca să fie puternici şi de temut trbuiau să muncească, să scoată aurul de la Săcărâmb şi de la Roşia Montană, să construiască cetăţi, să vorbească cu cerul şi cu stelele, să facă plozi iar când nu munceau iubeau sau mergeau la război să-şi apere glia. Grea viaţă. Şi nici nu am vreme din pricina asta să-mi trăiesc propria mea viaţă. Aşa grăia Nichita Stănescu în elegia a şaptea. Ăsta sunt eu. Viaţa mea se împarte foarte simplu, între Sarmisegetusa şi Sarmisegetusa. Când nu sunt acolo, tot acolo sunt. În rest practic bletemat de frumoasa meserie de jurnalist liber (încă),
Mai sădesc câte o carte, mai iubesc câte un pom, mai citesc câte o femeie şi trece timpul.

Istodor: pazesti cu bita sarmisegetuza? de ce?
Brilinsky: Pentru că nu o păzeşte nimeni şi cineva trebuie să o facă. Bâta are dublu rol. Scarpină spinările imbecililor şi mă ajută să merg mai uşor. Îi iubesc din tot sufletul meu pe cei care vin la Sarmisegetusa cu inima deschisă cu dorinţa de aşi vedea certificatul de naştere, îi ajut îi ghidez le dau câte o ţuică la plecare dar credeţi-mă, nu pot sta nepăsător când văd sfidarea unora faţă de monumente. Un blitz pe zâmbetul Giocondei de la Luvru nu contează, dar 1000 de blitzuri o deteriorează cu siguranţă. Aşa este şi cu pietrele de la Sarmisegetusa. Că se suie un idiot pe soarele de andezit să-şi caute energia,(de parcă nu ar putea găsi acea energie lângă el), nu-i bai, că e piatră şi e tare. Dar dacă 1000 de netrebnici îl călăresc se sparge, că şi piatra aia are o viaţă. Acum încă nu ştim precis cu ce se mânca Soarele de andezit şi dacă el nu va fi protejat, încet, încet sub tălpile nesimţiţilor va dispărea cu totul fără să-i descoperim secretele.Şi de aia stau cu bâta acolo şi îl păzesc. Şi stand sprijinit în bâtă văd cum înfloreşte în România o profesie care în plină criză pare să fie foarte profitabilă. Mesria de guru. Vin tot felul de grupuri, toate conduse de un lider mai mult sau mai puţin spiritual. Se roagă se închină aprind lumânări le lasă în plata domnului şi pleacă. Anul următor din acelaşi grup se rup câţiva care îşi fac şi ei alte grupuri unde devin guru cu o ideologie deviantă şi trai neneacă. Cotizaţii, donaţii, peşcheşuri luate de la credincioşii naivi rotunjesc conturile acestor vânzători de iluzii.
Istodor: nu esti nebun?
Brilinsky: Ba da sunt nebun. Măcar eu recunosc asta. Nu ca alţii. Duşmanul meu de moarte Mihai Tatulici spunea că poţi fi un bun profesionist dacă eşti nebun de legat, dacă îţi paradeşti familia, prietenii şi sănătatea şi dacă nu te temi de nimic. Păi dacă mă uit bine în buletin eu am notă maximă la toate categoriile astea. Mi se spune încă din copilărie Nunu nebunu, de familie şi prieteni nu mai vorbim pentru că ei sunt doar pe hârtie, sănătatea mea stă la mâna doftorilor iar de temut nu ma tem de nimic, nici măcar de moarte. Poate un pic de suferinţă dar nu sunt sigur.

Istodor: nu esti luat la misto de prieteni: uite-l pe ala venit din istorie

Brilinsky: Prietenii adevăraţi nu mă iau la mişto. Unii chiar mă încurajează. Alţii chiar mă ajută, alţii care nu vibrează la ideile mele dar tot prieteni îmi sunt, încearcă să mă tempereze, dar fără să mă ia la mişto. Veneticii, impostorii şi duşmanii, da, mă iau în băşcălie. Unii scriu, alţii vorbesc, alţii scriu pe facebook sau pe bloguri gogoriţe sau delaţiuni greţoase la adrea mea. Le dau pace doar pentru că nu au curajul să ne confruntăm în direct şi se ascund fie sub pseudonime fie sub fuste. Când eu spuneam prin 98 că există şerpişori de aur în Munţii Orăştiei( aşa le zicea pe atunci la brăţările de aur) istorici de vază ai României mă catalogau ca protocronist sau dacoman sau fan a lui Săvescu. Cum că dacii nu prelucrau aur. Aia era deviza lor. Atât învăţaseră atât erau în stare să transmită mai departe. Aşa grăita până şi ilustrul dirijor al Ministerului Culturii Iorgulescu atunci când a dat nas în nas cu şarpele de aur. Azi nu te poţi (băşi) mişca de istorici sau arheologi care, brusc, peste noapte, au devenit specialişti în aurul dacic. Aur descoperit nu de ei ci de braconieri şi recuperat pe spinarea obidită a contribuabilului român.

Prima mea batalie cu romanii

2010-10-19T22:54:00.007+03:00

No, am facut-o şi pe asta. M-am băgat în luptă. Pentru necunoscători, de câtva timp, m-am înscris în Terra Dacica Aeterna, acolo unde am descoperit o a doua familie, sau, mă rog, poate cea dintâi. Copii faini de tot, nebuni, tocmai dupa chipul şi asemănarea mea. Cum zice lumea. Nunu Nebunu, da nu-i bai.
Geoagiu, sau mai bine zis Germisara, locul unde dacii îşi tămăduiau oasele şi romanii cu fiţe, veneau la băi, aşa cum mergem noi acum( care merg) la Karlovy Vary, la Felix sau la Gyula. Acolo am primit botezul bătăliei. A fost fascinant, pentru mine cel puţin, să fac ceea ce până acum, doar priveam. E greu să povestesc în câteva cuvinte cum a fost acea lupta. Pozele spun totul. Poate mai mult decât aş putea eu scrie în acest colţ de blog. O să vă spun doar că la sfârşitul demonstraţiei, la sfârşitul jocului, la sfârşitul bătăliei, pământul a început să se învârtească. Şi aşa de tare s-a învârtit, încât m-am trezit cu o senzaţie de „deja vu” cum nu am avut niciodată. Se făcea că eram, din nou, copil şi că afară era deja noapte şi eu mă jucam. De-a hoţii şi jandarmii sau de-a urma scapă turma, sau lapte gros. Şi era frumos totul. Nu ştiam de griji, de şcoală, de mama , de tata, de notele proaste ascunse de părinţi şi de toate cele care la vremea aia îmi dădeau bătaie de cap. Uitam de tot. Pe vremea aia noţiunea de stres nu exista. Noi îi ziceam mai simplu. Grija. Dar jocul se terminase şi-mi dădeam seama că am uitat de toate, că mama mă caută, că nu mi-am făcut lecţiile, că am uitat plasa cu pâinea, cumpărată pe cartelă, pe magazia lui Nenea Ambruş şi că pisicile au mâncat-o de mult. Şi mă treceau fiorii, că tata iar va scoate cureaua şi iar da-i la cur vreo 20. Pe vremea aia, bataia la plozi era pemisă în familie şi eu o luam pe coajă la normă. Gravitatea faptei era proporţională cu numărul de curele trase la cur şi varia între 10 şi 50 de bucăţi, deloc blânde. Am adunat în copilăria mea vreo câteva mii de astfel de curele, pentru care toată viaţa o să-i fiu recunoscător tatălui meu. La fiecare lipăitură învăţam câte ceva, dar cu toate astea spaima ca va trebui să-mi dau jos pantalonii era cumplită.
Cu senzaţia asta m-am trezit atunci la Geoagiu. Joaca de-a dacii şi romanii mă făcuse rupt total de realitate. Uitasem de tot. Nu le mai înşir acum pe toate câte mă macină, în suflet, sau în buzunar, sau în viaţa de zi cu zi. Sunt prea multe, dar cu toată această puzderie de griji, tradusă în ceea ce numim astăzi stres, la sfârşitul bătăliei, uitasem de tot şi trăiam spaima că voi plăti pentru acestă nepermisă rupere de realitate. Mi-a fost destul de greu să opresc această învârtire în timp a pământului şi să revin din copilărie la realitate. Dar când am revenit, mi-am dat seama că nu am de să mă tem, că nu voi lua bătaie pentru că mi-am permis să visez cu ochii larg deschişi sau pentru că în câteva momente am plutit în Lumea Celor Fără de Griji. Şi atunci, am privit în jur şi m-am trezit în mijlocul acestor minunaţi copii, cărora nu ştiu dacă vreodată o să le pot mulţumi cu adevărat, numai pentru simplu motiv că există în această lume.Le mulţumesc şi pentru prietenia care mi-o arată, pentru entuziasmul lor, pentru pasiunea cu care fac ceea ce fac şi pentru grăuntele de nebunie care zace în sufletul fiecăruia. Le mulţumesc, dar mă tem, un pic de tot, că în drumul la care am pornit alături de ei nu o să mă pot ridica la înălţimea faptelor lor.
......Dar eu sunt dac şi dacii nu se temeau de nimic.

A FOST DAC FEST

2010-09-30T14:00:00.005+03:00

La început a fost un vis. Unul, poate, prea indrazneţ. E criză, sunt orgolii şi patimi. Apoi visul a devenit realitate. O echipa tînăra, cu entuziasm cu carul, în care eu eram cel mai bătrân, s-a pus pe munca. Şi a muncit şi a muncit şi s-a ajuns la ziua cea mare. Dac Fest se naştea ! Cu toată opoziţa unora. Unii dintre aia, cu ouă cam mari. Şi se naştea timid, cu lume puţină, cu stângăcie, cu afişe nepuse până vineri, ziua începerii festivalului, dar cu multa căldură, cu vreme frumoasă cu balmoş, cu tocana de miel şi sloi, cu ţuică de 20 de ani, cu vin şi cu fete frumoase. Sambătă însă, totul a strălucit. Concursul sica de aur, demonstraţiile de tir cu arcul, tabăra militară, demonstraţia de luptă dintre daci şi romani, cântările Casandrei şi a lui Piţiş. Şi la sfârşit focul de tabără, care a ridicat la cer flăcările bucuriei de a fi reuşit ceva extraordinar. Şi peste toate astea, dincolo de orice aşteptare, mai strălucitoare ca niciodată şi mai fascinantă, TERRA DACICA AETERNA. I-am privit pe aceşti oameni de multe ori în ultimii ani şi am stat în preajma lor, dar nu în mijlocul lor din cauza diferenţelor de păreri în ceea ce priveşte romanizarea. Eu nu voi putea în ruptul capului să accept vreodată romanizarea iar ei, majoritatea arheologi sau istorici o ştiu pe a lor una şi bună. Cu toate astea, de fiecare dată, am găsit punţi de comunicare şi chiar am stabilit prietenii unele dintre ele fiind condamnate la a fi pe viaţă. Acum la Dac Fest nu am mai avut ce face. Cand am văzut entuziasmul cu care lucrează, când am văzut transpiraţia care curgea pe ei, când i-am văzut în lupta aprigă de pe platoul Costeştilor, când i-am văzut sângerând şi zâmbind, când i-am văzut cum trec prin foc asemenea zeilor, mi-am zis că sunt cam nebuni şi că eu, Nunu Nebunu nu pot sta departe de ei la infinit. Şi…… m-am înscris în rândurile lor. M-au primit cu braţele deschise. Iar eu am intrat cu lacrimi în ochi. A fost bucurie şi de o parte şi de alta. Eu am promis că o să fiu un dac ascultător în luptă, iscusit în negocieri, şi că o să pun umărul unde şi când este nevoie. Sigur că diferenţele de păreri în ceea ce priveşte exclusiv romanizarea, vor rămâne, dar ele, fără a fi rezolvate în totalitate, vor fi dezbătute mai mult decât prieteneşte.

D A C F E S T

2010-09-20T09:28:00.003+03:00

Vreti sa aflati cum beau dacii? Vreti sa vedeti cum si ce mancau ei? Vreti sa-i vedeti la lupta sau la petrecere? Vreti sa vedeti cat de frumoase erau femeile dacilor ? Pai ce mai asteptati ? Dati fuga la Costesti si veti vedea toate astea la un loc. Beti ca dacii, mancati ca dacii, luptati-va alaturi de ei si mai ales iubiti ca dacii. Si nu va mai uitati in cartile de istorie si nici la filmele lui Nicolaescu. Burebista nu a starpit viile. Vinul va curge in valuri la Costesti, mieii se vor rasfata la foc iar femeile va vor zambi din toate colturile. Cine rateaza asta are cu adevarat de pierdut. Cine nu rateaza, castiga.

2010-09-20T09:04:00.001+03:00

DacFest
„Sub semnul lupului”

Editia I
Costesti – 2010

Festival de cultura, civilizatie si traditii dacice

PROGRAMUL FESTIVALULUI

VINERI – 24.09.2010

Municipiul ORASTIE, ora 10.00

PARADA ÎN COSTUME MILITARE ANTICE
 Procesiune la „Stindardul Dacilor”
 Intrarea în Cetate (deplasarea soldatilor daci si romani spre Catedrala, prin centrul vechi al municipiului Orastie)
 Procesiune la statuia „Burebista”
 Simularea unui conflict militar între daci si romani

Comuna ORASTIOARA DE SUS – PLATOUL COSTESTI – Centrul de Agrement pentru Tineret
Ora 11.00
 Deschiderea festivalului (mâncaruri traditionale, produse mestesugaresti)
Ora 12.00
 Tabara militara antica
 Ateliere Terra Dacica Aeterna (tir cu arcul, aruncarea sulitei, duel cu sabia, exercitii militare, ritualuri antice, prezentarea costumelor militare antice, atelier de olarit, atelier de fierarie, expozitii)
Ora 15.00 – 17.00 – Sala de conferinte a Centrului de Agrement pentru Tineret – Masa rotunda cu tema „Punerea în valoare a patrimoniului cultural din muntii Orastiei”
Ora 19.00
 Teatru, muzica (Interpretarea unor texte antice, Concert muzica folk – Daniel Avram)

SÂMBATA – 25.09.2010

Comuna ORASTIOARA DE SUS – PLATOUL COSTESTI – Centrul de Agrement pentru Tineret
Ora 10.00 – Deschidere festivalului (ziua a II-a)
Ora 11.00
 Tabara Militara Antica
 Ateliere Terra Dacica Aeterna (tir cu arcul, aruncarea sulitei, duel cu sabia, exercitii militare, ritualuri antice, prezentarea costumelor militare antice, atelier de olarit, atelier de fierarie, expozitii)
Ora 12.00
 Intrecere intre Aparatorii Cetatilor – Trofeul „Sica de Aur”
Probe: Aruncarea sulitei; Arcasul dac; Aruncarea bolovanului; Trasul frânghiei; Aruncarea ciomagului; Taierea busteanului; Bratul de Fier.
Ora 16.00
 Aplicaţii militare;
 Simularea unui conflict militar între daci si romani (Terra Dacica Aeterna)
ORA 19
 Muzica si dansuri populare autentice (Calusarii din Orastioara de Sus, Zânele Zalaului, Recital de muzica populara autentica: Casandra Hausi si Nicolae Pitis)
Ora 20.30
 APRINDEREA FOCULUI SACRU

DUMINICA – 26.09.2010
GHIDAJ SPECIALIZAT LA CETATILE DACICE
Ora 10.00
Excursii la cetatile dacice: Costesti, Blidaru si Sarmizegetusa (ghidajul este realizat de profesionisti din domeniul culturii, istoriei si arheologiei)

VA ASTEPTAM

Proiect finantat de
Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret

ORAGANIZATORI:
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Hunedoara
Institutia Prefectului Hunedoara
Primaria comunei Orastioara de Sus
Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul National Hunedoara
Directia Silvica Hunedoara
Asociatia “Terra Dacica Aeterna”
Asociatia “Dacia Revival International”
Asociatia non profit L&C Consulting
Inspectoratul Scolar al Judetului Hunedoara

CREDIT PENTRU ATTILA ! ! !

2010-05-23T18:47:00.004+03:00

Imagine pe cale de dispariţie

Prefectul de Hunedoara este Attila Dezsi şi unul dintre obiectivele efemerei şederi în fruntea judeţului este readucerea normalităţii la Sarmisegetusa. A făcut ce a făcut şi a reuşit să-l aducă de la Bucureşti pe ministrul culturii Kelemen Hunor. Nu la Deva pe covor roşu, ci la Sarmisegetusa, acolo sus, în creierul munţilor. Aici s-au făcut promisiuni. Nu sunt primele. Au mai călcat miniştri pe cărările capitalei dacilor şi, la fel, au facut promisiuni. De realizat nu s-a realizat nimic. De data asta insă, cred ca avem de a face cu altceva, cu un altfel de promisiune. Cu una care se respecta. Se zice că până la sfarsitul lunii mai, betoanele hidoase din mijlocul Incintei Sacre, vor dispărea. La fel si vagoneţii sub care ascundem acum gunoaiele lasate de turişti. Daca asta se va intampla, atunci avem de a face cu o premieră. Un început cu adevarat serios, care va da tonul şi la alte cosmetizări de bun simţ la Sarmisegetusa. Deja, şinele de cale ferata ingusta abandonate acolo de vreo 30 de ani au dispărut. Dar nu din ordinul cuiva. Ci pur şi simplu, aşa, că s-a aflat ca ele nu sunt în gestiunea nimănui. Şi au dispărut. Pentru că erau folositoare, fie să susţină via cuiva, fie să armeze ceva construcţii care se fac prin zonă. Că aşa-i la români. Betoanele încă au rămas, dar aşteptam eventul. Până atunci, prefectului Attila, echipei sale şi ministrului Hunor, tot sprijinul şi toată consideraţia pentru intenţie. Mai ales că îmi stăruie în minte replica de 1000 de puncte a ministrului, la revolta mea, cum că, vestigii dacice stau îngropate sub vegetaţie de 2000 de ani. Atunci, el, senin şi spiritual din cale afară, a replicat fără a rumega prea mult... Eu nu am de unde să ştiu asta pentru că noi am venit aici numai de 1000 de ani... Vă rog să mă credeţi că, atunci, am avut senzaţia că soarele este gata să răsară şi la Sarmisegetusa Regia. Până atunci tot creditul pentru Attila, pentru Hunor, pentru Borbely, din partea veritabilului daco-român liber, Brilinsky, cei care pot salva Sarmisegetusa de la pieire. Aşa să ne ajute Zamolxe, pe toţi, indiferent de naţie ! ! !

CAŢAVENCU ŞI SARMISEGETUSA

2010-04-21T06:14:00.004+03:00

Primesc un telefon. Băăăă, ai apărut în Caţavencu. Mi s-au înmuiat genunchii. No, m-or luat şi ăştia în tăbârcă. Fug la chioşc. N-o venit, că la noi, în comuna electrificată Orăştie, vine mai încolo. Fug înapoi la Radio Color, acolo unde lucrez eu oficial. Intru pe net. Nimic. Bat numele meu la search, în toate felurile în care s-a scris de când e neamul ăsta cu nume încurcat. Tot nimic. Sun la Deva. Ia mă Caţavencu. I bai, că mi-o trag ăştia de nu mă văd. Şi aştept. Şi mailurile încep să curgă dintr-o dată. Felictări băăăă, eşti în Caţavencu. Dau replay. Da ce au şi ăştia cu mine ? I de bineeee fraiere, vine răspunsul de la Botoşani. Vine şi pretenu de la Deva cu telefonu lui. Felicitări, ai scăpat ieftin. Or zis la sfârşit că eşti apucat da în rest totul e ok. Vine şi chioşcăreasa de la colţ toată asudată. Domnu, o venit, uitaţi că vi l-am adus, că v-am văzut tare speriat. Răsfoiesc, citesc. De 2 ori. Şi încă odată după ce văd semnătura ITM adică Ioan T Morar. Nu-mi vine să cred. Ironicul, mucalitul, miştocarul de Morar scrie de bineeee ? I pasă de Sarmisegetusa ? Apreciază că sunt un apucat ? Nu se poate. Înseamnă că am intrat în altă lume. În una normală în care mai există oameni adevăraţi. Mulţam fain Ioan T Morar !!!! Să ştii că prin ce ai scris şi mai ales cum ai scris, acolo în Munţii Orăştiei ţi-ai câştigat un prieten. Unul adevărat care te va primi totdeauna cu braţele deschise, cu sticla de vinars în dreapta şi cu slana în stânga. Pentru că meriţi.
Citiţi şi voi şi miraţi-vă ca şi mine.
Rugămintea unui dac

Se numeşte, oficial, Vladimir Brylynski şi se consideră dac: „Sînt dac pînă la moarte şi dincolo de ea. Nu vreau să schimb lumea, ci doar să-i atrag atenţia atunci cînd o ia razna“, zice el pe blog-ul personal, Poiana lui Nunu, pentru că nimeni nu-i zice pe numele oficial, ci pe cel de prieten, Nunu. Ceea ce face el mi se pare extraordinar şi nu ştiu mulţi oameni care să fie atît de dăruiţi unui subiect, unei teme, unui loc. Pentru că Sarmizegetusa Regia, deşi e în patrimoniul UNESCO, nu e păzită, Nunu şi-a luat el această misiune. Înarmat cu un toiag, "dacul" stă de pază la Sarmizegetusa, e şi ghid, e şi jandarm.Şi nu ia nici un ban pentru asta. O face din pasiune.

Nu primeşte nici un sprijin de la Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional (aşa se numeşte acum!), nici de la autorităţile locale. În ciuda acestei indiferenţe, Nunu Brylynski apără „incinta sacră a dacilor“ de tot felul de pîngăritori. Iată un fragment dintr-o scrisoare deschisă a acestui apărător, la propriu şi la figurat, al Sarmizegetusei Regia: "Închinaţi-vă cui doriţi! Invocaţi toţi zeii in care credeţi, luaţi toată energia pe care credeţi că o găsiţi în acele locuri, dar lăsaţi monumentele în pace! Sub semnul iubirii faţă de acest loc, veniţi şi distrugeţi, în numele credinţei voastre, dar de fapt nu sînteţi decît nişte bieţi farisei, care sînt departe de iubirea adevărată faţă de istorie, de strămoşi şi de pămîntul natal". În lipsa unor fonduri şi a unei preocupări serioase, e bine că Sarmizegetusa, repet, aflată în patrimoniul UNESCO, are parte de un asemenea "apucat" care o apără.

http://www.catavencu.ro/rugamintea_unui_dac-13342.html

TRAGEM SI CU PISTOLUL ! ! !

2010-03-05T20:40:00.003+02:00

Concursul de tir al presei hunedorene, desfasurat intr-o companie selecta si numeroasa, in ciuda unei vremi cumplite, cu lapovita, ninsoare, picioare inghetate, cu vijelie si emotii, a avut fara indoiala o revelatie. Ea s-a numit Nicoleta Danciu care a reusit sa traga 28 de puncte din 30 posibile, muscand consistent din doi decari. Din pacate punctajul a fost obtinut la faza de proba, neintrand in clasamentul final. Blazonul echipei Radio Color a fost pastrat insa de “Sefu Care Trage Bine” adica Vladimir Brilinsky,adica Nunu care a furat si el un decar, totalizand 25 de puncte, suficiente pentru locul I in clasamentul individual masculin. Cristinei Dobra i s-a stricat pistolul, iar Sorin Mocan cu pistolul lui, care nu ia foc atunci cand trebuie, a facut niste poze tare faine, pe un frig de-ti crapa capul. Una peste alta, aproape toti colegii din presa s-au coalizat impotriva echipei Radio Color, satui de cele 10 editii in care premiile luau drumul Orastiei. Unii chiar au facut galerie si propaganda impotriva noastra, pe tot parcursul competitiei, cel mai inversunat fiind Traian Manu de la Mesagerul. La anul,oricum, promitem locul I pe echipe, la individual feminin si masculin si in plus vom lua si Miss Pistol. Numa asa, sa aratam ca suntem cei mai buni si ca nu mor caii cand vor cainii. Poate va intrebati ce legatura are un concurs de tir cu dacii sau cu Sarmisegetusa. Am vrut doar, sa-i anunt pe vandalizatorii Sarmisegetusei, pe nemernicii care arunca gunoaie in Incinta Sacra si abandoneaza lumanari aprinse in sanctuare, ca stiu sa trag bine, uneori chiar foarte bine si precis, nu numai cu prastia, de care nu ma despart niciodata, ci si cu pistolul.

SARMISEGETUSA VANDALIZATA

2010-02-25T23:06:00.005+02:00

Va rog cititi si dati mai departe
SCRISOARE DESCHISA
In urma recentei vandalizari a Marelui Sanctuar Circular de la Sarmisegetusa Regia

Ma adresez EXCLUSIV persoanelor sau grupurilor de persoane inregimentate intr-o sfera sau alta de credinta, care, vizitand Sarmisegetusa Regia:
aprind si abandoneaza lumanari,
profaneaza prin comportament indecent monumentele,
se urca pe monumente cautand energii , divinitati sau vindecari divine ,
isi scrijelesc numele pe pietrele din ziduri si pe copaci,
aprind focuri in zonele de protectie a monumentelor ,
campeaza in Incinta Sacra facandu-si nevoile in dosul copacului cel mai apropiat de cort,
abandoneaza deseuri prin padure sau chiar langa monumente,
depun si abandoneaza icoane crestine sau simboluri pagane pe monumente ,
sparg pietrele din sanctuare pentru a duce acasa o bucata de energie
confunda Incinta Sacra cu Vama Veche, dezbracandu-se si facand plaja
Lor, SI NUMAI LOR ma adresez si nu miilor de oameni civilizati, care vin sa viziteze, decent, cu inima deschisa, leaganul civilizatiei poporului roman.
Ticalosia, nesimtirea, fanatismul, prostia, rautatea, indiferenta, superficialitatea, incultura, cretinismul, aroganta, intoleranta, toate aceste rele, scoase din cutia Pandorei sau derivate ale lor, sunt atributele care va caracterizeaza. Da, este adevarat, faceti toate aceste rele, pentru ca statul roman, legislatia incoerenta, functionarimea impotenta a Ministerului Culturii va permit sa le faceti sau mai bine zis, nu le pasa ca le faceti. Dar voi, care va cautati acolo alinarea, linistea, credinta, energia sau sanatatea , distrugand si pangarind, totusi, nu va temeti ca veti plati pentru toate aceste faradelegi? Ba, va sfatuiesc sa va temeti, pentru ca, intr-o zi, veti plati scump toate pagubele pe care le aduceti patrimoniului de la Sarmisegetusa. Nimeni nu va poate judeca pentru ceea ce sunteti sau pentru ceea ce credeti. Libertatea gandirii si a credintei este un lucru care trebuie si va este respectat. Dar puteti fi judecati pentru ceea ce faceti. Inchinati-va cui doriti ! Invocati toti zeii in care credeti, luati toata energia pe care credeti ca o gasiti in acele locuri, dar lasati monumentele in pace! Sub semnul iubirii fata de acest loc, veniti si distrugeti, in numele credintei voastre, dar de fapt nu sunteti decat niste bieti farisei, care sunt departe de iubirea adevarata fata de istorie, de stramosi si de pamantul natal.
Aceasta scrisoare va ajunge in toata lumea, la mii de oameni care cred cu adevarat in valorile autentice ale Sarmisegetusei si care va vor judeca dupa cum meritati. Fac un apel la toti oamenii de buna credinta, la toate asociatiile care promoveaza istoria si civilizatia dacilor, sa ia act de aceasta stare de lucruri si sa va sanctioneze pe voi, cei care savarsiti astfel de nemernicii. Veti sta in boxa acuzatilor alaturi de indiferentii slujbasi ai Ministerului Culturii, care asista la distrugerea deliberata a zidurilor de la Sarmisegetusa Regia si alaturi de alte persoane cu indatoriri exprese in protejarea monumentelor istorice. Cercetati-va adanc cugetul si faceti loc schimbarii de mentalitate ! Altfel pedeapsa va va veni de unde nu va ganditi.
Fara nicio consideratie si cu toata compatimirea
Vladimir Brilinsky
Redactor sef Dacia Magazin
P.S. In urma unui reportaj de pe Antena 1, in care un vizionar sau un energeticitan sau ce-o fi el, a sarbatorit Anul Nou chinezesc la Sarmisegetusa si a fotografiat niste entitati, evident violete, am banuit ca acolo a avut loc o paranghelie pe cinste. Am urcat imediat si am gasit ce am gasit. Atasez fotografii edificatoare facute chiar de Dragobete,care au determinat aceasta scrisoare deschisa.Mare multzam prietenului Remus Suciu pentru poza de grup.

2009-08-07T13:43:00.002+03:00

DRUJBA LA PUTERE

2009-08-03T23:01:00.003+03:00

PROTEST CU DRUJBA LA SARMISEGETUSA REGIA

Ciprian Iancu
Miercuri, 29 Iulie 2009

Preşedintele filialei Transilvania a Fundaţiei „Renaşterea Daciei”, Vladimir Brilinsky, a tăiat aseară un copac căzut peste un zid din Sarmizegetusa Regia, de care ar fi trebuit să se ocupe Administraţia Parcului Natural Grădişea Muncelului Cioclovina (PNGMC) şi Direcţia Silvică.

„Dacă Ion Creangă ar fi trăit acum, ar fi trebuit să scrie „Povestea prostului” la Sarmizegetusa. De mai bine de o lună, un copac stă să se prăbuşească de pe terasa a noua pe a zecea şi pune în pericol singurul canal de drenaj antic din incinta sacră descoperit până acum. Eu am tăiat marţi seara copacul de pe zidul din apropierea porţii de sud a cetăţii. Este revoltător. Cer demisia directorului PNGMC, Mihaela Ionescu, pentru că, de cinci ani de când ocupă această funcţie, situaţia cetăţilor dacice (situate pe teritoriul parcului – n.r.) nu s-a îmbunătăţit cu absolut nimic", a declarat Vladimir Brilinsky.

În replică, Mihaela Ionescu spune că nu are nicio vină pentru situaţia încurcată de la Sarmizegetusa Regia.

„Dacă-mi dau demisia, copacul va rămâne tot acolo. Noi nu-l putem scoate pentru că face parte din fondul forestier, gestionat de Direcţia Silvică. Direcţia Silvică nu are bani să-l scoată pentru că în această perioadă nu se vinde lemnul. Se revine la problema veche: asumarea de responsabilităţi. Consiliul judeţean are şi el o parte din responsabilităţi dar nu şi le asumă", explică Mihaela Ionescu.

Plângere penală

Revoltat de ineficienţa instituţiilor implicate în gestionarea cetăţilor dacice (Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, Administraţia PNGMC şi Consiliul Judeţean Hunedoara) Vladimir Brilynsky spune că va depune o plângere penală pentru distrugere de monumente.

„Cu ani în urmă a durat mai bine de 12 luni ca alte trunchiuri de copac să fie scoase din zona incintei sacre. Au mai fost alte trei ocazii în care alte trunchiuri au fost scoase după mai bine de două-trei luni. Este inacceptabil cum este tratat un monument UNESCO. Situaţia e încurcată din punct de vedere legislativ, însă parlamentarii noştri şi-au dat dovada impotenţei lor cronice ori de câte ori a fost vorba să iniţieze proiecte de lege pentru cetăţile dacice, cu toate că au fost ajutaţi de specialişti din toate domeniile. Dacă în Deva cade un copac peste două maşini, în 10 minute apar la faţa locului pompierii, jandarmii, paramedicii şi rezolvă situaţia. Pentru a proteja istoria nicio instituţie nu face nimic decât să se acopere cu hârtii. Eu voi depune o plângere penală şi voi aştepta să mi se răspundă care instituţie este vinovată pentru dezastrul de la Sarmizegetusa Regia", susţine Brilinsky.
(ARTICOL PRELUAT DIN EVENIMENTUL ZILEI) cu mulţam lui Ciprian Iancu ca nu i-am cerut voie să-l public, da io nu am mai avut timp sa scriu si nici sa pun poza ca ma grabesc sa mai tai un copac ce sta sa cada de pe terasa IX-a pe a X-a si va distruge un şanţ de drenaj. Şi io nu vreau ca Ion Creanga să se rasucească în mormânt că nu a scris povestea prostului la Sarmisegetusa. Aşa că, neputând lua copilul de sub drobul de sare, ce stă pe sobă să cadă, atunci o să iau drobul de sare care e gata sa distrugă şi bruma de istorie pe care o mai avem. Şi de aici încolo, Zamolxe cu mila. Şi, măi români, măi daci, care vă credeţi daci, vă rog, fie-vă milă, nu de mine, ci de biata noastră istorie care piere sub ochii noştri. Şi protestaţi şi nu mai staţi numai pe net cu ochii lipiţi de ecran şi cu mânile de tastatură. Şi faceţi ceva concret care să poată rămâne celor care ne vor călca pe urme. Şi dacă tot nu aveţi nimic de făcut vă aştept lângă mine cu o mână de ajutor, că tare greu o fost pomu ăla şi tare m-am obosit. Dau şi slană dau şi pălincă dau şi balmoş, dau şi o pretenie cum n-aţi mai avut.

2009-06-25T21:11:00.006+03:00

A FOST NOAPTEA DE SÂNZIENE

Am urcat la Sarmisegetusa în noaptea de Sânziene. A fost fain de tot. Nu a fost lume atât cât mă aşteptam. Povestea cu noaptea asta, în care flăcările joacă pe comori credeam că va scoate din casă mai mulţi scormonitori. N-a fost să fie. Doar câţiva căutători de energie stăteau cuminţi la poarta de vest, fără gunoaie, fără gălăgie, fără ostentaţie, doar contemplând şi rugându-se fiecare după credinţa sa. În rest linişte. Jandarmii la datorie, câţiva ziarişti, în căutare de senzaţii tari şi... beznă. Un întuneric atâta de frumos şi de liniştit cum nu am mai văzut de mult. Am bătut toată Incinta Sacră la orb, fără lanternă şi am făcut câteva sute de poze. Cu toate că, mai de frig, mai de plăcere am ras câteva guri de vinars, nu m-am împiedicat niciodată chiar dacă nu vedeam nimic în jur. Şi după ce am dat turul Incintei am avut o revelaţie. Aceea că sunt acasă la mine unde când se ia curentul, ştiu fiecare colţişor fără să mă împiedec. Şi tare m-am bucurat. Şi am mai luat o gura de vinars după care am luat drumul către casă. Pe drum însă, ce să vezi? Înainte de Costeşti cu vreo 2 km drumul era barat chiar într-o curbă cu două panouri de sârmă, mari cât casa. Cine le-o fi pus acolo şi de ce? Unii zic că poliţia, alţii că jandarmii, alţii că tocmai căutătorii de comori. Ce-i drept este că toţi dau din umeri, nimeni nu ştie nimic cum de noaptea pe la 3 au apărut ditamai panouri în mijloc de drum. Măi să fie! Poate ştie unul dintre voi, cei care mai daţi din când în când pe la Poiana lu Nunu.

INCREDIBILA CĂLĂTORIE A UNOR SCUTURI DACICE, PENTRU CARE STATUL ROMÂN TREBUIE SĂ SCOATĂ ACUM O CĂRUŢĂ DE BANI

2009-04-14T09:07:00.005+03:00

Nu mai este un secret pentru nimeni că în ultimii 15 ani a înflorit o adevărată industrie a căutatului de comori. Dacă ar trebui să cuantificăm valoarea a ceea ce s-a scos din pământurile ce odinioară aparţineau dacilor, am ajunge fără exagerare la o sumă care se învârte în jurul a opt cifre. În euro, bineînţeles. Brăţări şi monede de aur şi argint, statuete de bronz, unelte de fier, ceramică dacică, pe scurt, de toate, ce pot fi valorificate pe piaţa neagră. Poliţia, parchetul şi alte organisme se dau de ceasul morţii să prevină fenomenul şi mai mult, să recupereze obiectele traficate.

Fiecare obiect cu povestea lui. De unde a fost scos, cine l-a scos, cum a fost evaluat, cum a fost traficat, unde se află acum şi aşa mai departe. Astăzi vă povestesc un fapt care pe mine m-a pus pe spate de-a dreptul. De 20 de ani văd de toate în domeniul ăsta. Uneori mă mir, alteori mă înfurii, alteori mă bat pentru tot felul de idei care-mi trec prin cap. De data asta, însă, am rămas interzis. Şi tocmai de aia vreau să vă povestesc.

Nişte scormonitori după comori găsesc patru scuturi dacice unice în lumea arheologică prin starea excelentă de conservare. Un astfel de scut a fost descoperit de Daicoviciu la Piatra Roşie, dar e cam varză. Astea erau brici, cu un pic de rugină pe ele, dar cu toate detaliile vizibile, detalii care le cam dau de cap celor care le cercetează acum - din poze, evident. De ce din poze? Simplu. Şi aici începe povestea. Băieţii buni, sau deştepţi sau şmecheri sau cum vreţi să le ziceţi la gorobeţii care caută comori, fotografiază scuturile şi se duc cu pozele la doi arheologi de seamă. Le cer să le evalueze şi să le spună un preţ. Cei doi oameni de ştiinţă (cum or fi ajuns ei să fie contactaţi de braconieri, asta este altă problemă nelămurită) belesc ochii la poze, se socotesc ei şi le fac o ofertă de 10 milioane (asta în 2003). Preţul nu le convine la băieţi şi cer 20 de milioane pe bucată, ceea ce atunci făcea vreo 700 de euro. Nimeni şi nimic nu le dădea dreptul arheologilor să negocieze legal cu aceştia, achiziţiile fiind reglementate prin lege. Oricum, nu cad la înţelegere şi băieţii cu scuturile dispar din peisaj, în căutarea une vaci de muls bani mai mulţi. Arheologii noştri (persoane importante, mă înţelegeţi, nu le dau deocamdată numele, pentru că ne mai documentăm) dau fuga la mentorul lor, alt arheolog de vază al României, care şi el le priveşte, le studiază, le răspândeşte prin sertarele altor ştiinţifici şi gata. Nu tu o ofertă mai consistentă şi legală, nu tu precipitare că aceste unicate ar putea să dispară, nu tu anunţarea autorităţilor, nimic.

Din întâmplare, după un timp, poliţia află de aceste scuturi şi începe cercetările. Târziu însă. Ele trecuseră graniţa şi se cosmetizau pentru a fi puse în vânzare. “A cosmetiza” în cazul acesta înseamnă a se face rost de acte de provenienţă, de certificate de autenticitate pentru a putea fi transformate din obiecte ilicite în obiecte de colecţie legal comercializate. Declaraţiile celor doi arheologi sunt ambigue, presărate cu minciuni şi mai ales cu omisiuni, dar asta-i treaba poliţiei, să facă lumină.

Oricum, scuturile au ajuns departe. De câtva timp, unul din ele apare surprinzător pe site-ul unei case de licitaţii scos la vânzare. Dar acum costă bănet, tataie. 45.000 de euro face bucata. Statul român le vrea înapoi. Dar nu le poate lua cu japca. Doar cu bani. Bani publici. Şi mulţi. Şi de ce? Pentru că arheologii în cauză au fost fie nişte indolenţi, fie nişte diletanţi profesional fie nişte nesimţiţi? Nu hotărăsc eu cum au fost ei în acest caz, dar ei trebuie să-şi aleagă o variantă neapărat. Ministerul Culturii trebuie să-i tragă la răspundere pe cei care au ştiut de aceste scuturi şi nu au făcut nimic pentru a împiedeca traficarea lor. De ce trebuie să-i tragă? Pentru că sunt slujbaşi plătiţi din bani publici şi ar trebui să respecte legile statului care-i plăteşte, iar aroganţa, indolenţa, nesimţirea sunt atribute care nu au nimic comun cu onestitatea unei persoane plătite din banul public.

( material publicat în premieră pe www.visurât.ro )

Nudism şi sex în INCINTA SACRĂ

2009-04-13T12:34:00.007+03:00

Am trăit s-o văd şi pe asta. Cum au reparat puţin autorităţile drumul de aces spre Sarmisegetusa Regia, cum au apărut tot felul de imbecili pentru care până acum drumul li se părea inaccesibil. Am fost de sute de ori la Sarmisegetusa, am văzut de toate, dar parcă aşa ceva, niciodată. O zăbălată s-a aşezat lângă Marele Sanctuar, şi-a tras pe ea costumul Evei, de dinaintea mărului cu pricina, şi ridicând mânile spre ceruri aştepta, bag samă, să pogoare ceva sfinţi s-o fecundeze. Doamne feri de o fecundare de asta, că nu ştiu ce ar fi ieşit. Sigur că sfinţii i-au întors dosul că era şi naşpa pe de-asupra şi săraca a rămas doar cu iluzia sau cu dorinţa. Mai încolo, după soarele de andezit, două balabuste se călăreau de mama focului, tot dezbrăcaţi, bineînţeles. Nu am văzut cu ochii mei intromisiunea, nici nu ştiu dacă ea era posibilă din cauza grăsimilor ce debordau din corpurile celor doi, dar ştiu că am asistat duminică la cea mai grotescă experienţă a mea din ultima jumătate de secol la Sarmisegetusa. Nesimţirea, se vede că nu are margini. Atât a celor care nu înţeleg că aceasta este INCINTA SACRĂ a dacilor, cât şi a celor care permit aceste lucruri, fiind plătiţi din bani publici tocmai pentru a le împiedica. Măi imbecililor, când mergeţi la o mânăstire vă obligă maicile să va puneţi chişchineu pe cap şi fustă lungă peste bulanele goale, şi voi veniţi aici, în templul spiritualităţii româneşti şi vă expuneţi pilozităţile şi nesimţirile gândind că doară, doară vă dă naiba vreo energie binefăcătoare. Bine că nu aţi ras şi o halbă de pişălău ca să vă luaţi şi desertul. Arză-vă blestemele dacilor şi staţi departe de Sarmisegetusa cu nudităţile voastre că s-ar putea s-o păţiţi rău de tot. Pe cei ce citesc ce am scris aici şi nu au legătură cu nesimţirea îi rog să scuze limbajul dar să ştie că . . . N U M A I P O O T ! ! !

CENUŞĂ ÎN CAP

2009-03-28T11:02:00.004+02:00

LA PLIMBARE CU TOADER PALEOLOGU MINISTRUL CULTURII
( prietenii ştiu de ce )

Da, îmi pun cenuşă în cap. Tot mai mulţi prieteni de-ai mei îmi reproşează că am abandonat blogul. Sunt mulţi. Poate prea mulţi,la câte lacrimi am eu în dotare. Nona (sora mea cea bună) şi Cristi Şendroiu (un prieten căruia nu i-am spus niciodată că îl simt prieten, deşi aşa este) m-au adus, alături de ceilalţi, din nou, cu picioarele în "Poiana lu Nunu". Le mulţumesc din suflet şi promit să aştern mese bogate în Poiană, din care să se înfrupte cine pofteşte şi cine are sufletul deschis cu adevărat. Dacă mă iertaţi cu toţii, va spun cu adevărat că în răstimpul ăsta am fost tare ocupat. Îmbătrânesc şi timpul nu are rabdare cu mine şi atunci am vrut să o iau înaintea timpului şi am vrut să fac mai multe decât aş fi putut face. Am sădit un pom, am iubit o femeie,(de fapt eu iubesc tot timpul şi numai femei) am băut vin, am salvat un copil, am făcut 2 campanii electorale, am povestit cu ministrul culturii, am lansat o carte, am fost în America, am dat piept cu criza, am încercat să salvez un post de radio(puiul meu, Radio Color)şi mai presus de toate, am vegheat ca dacii să iasă la lumină. Cum? E greu de povestit şi timpul şi spaţiul mă împiedică să le spun pe toate dintr-o dată. Dar fiţi pe fază. Nici nu ştiţi ce pierdeţi( vorba imbecilului de Dan Diaconescu) dacă nu veţi poposi,din când în când, cu pătura, în POIANA LU NUNU.

C R A C I U N F E R I C I T ! ! !

2008-12-25T21:46:00.004+02:00

I-am primit de Crăciun, la Radio Color, acolo unde îmi câştig pâinea de 13 ani, pe căluşarii din Costeşti. Ştiţi voi care. Ăia care de 2000 de ani calcă pe urmele lăsate în zăpadă de către strămoşii daci. După colindul SUB UMBRA MERILOR, probabil cea mai fascinantă capodoperă a folclorului de iarnă, pe care am ascultat-o şi după ce am dat pe gât, împreună, un pahar de vin( evident Burgund de Recaş, producţie 2008)i-am invitat să bată un căluşar la poalele tătucului Burebista. Au făcut-o cu atâta energie de parcă ar fi fost primul lor joc din anul acesta. La anul vă invit pe toţi să închinaţi un pahar alături de ei şi după aia să ieşiţi în gerul Orăştiei, să-i vedeţi în toată minunăţia lor. Veţi pleca de acolo cu siguranţă mult mai bogaţi.

ÎMPREUNĂ VOM CONDUCE AMERICA LUI OBAMA

2008-12-02T08:18:00.001+02:00

AMERICA, AMERICA ! ! !

2008-11-11T19:21:00.007+02:00

Am revenit in America dupa fix un an. Am gasit totul asa cum am lasat. Mai putin restaurantele care sunt goale si magazinele care sunt cam pustii. Criza economica isi arata mai bine coltii ca niciunde. Americanii se tem de ea ca de dracu si chiar daca raza lor de speranta, care este Obama, promite in dreapta si stanga, americanul de rand recepteaza semnalul ca trebuie sa stranga cureaua. Dar dincolo de toate acestea America ramane America. Libertatea de a te misca asa cum doresti, de a vorbi ceea ce vrei sa vorbesti, de a iubi pe cine doresti(asta cu iubirea o stiu de la Radu, ca sa nu dam nastere la interpretari). O conditie ti se pune insa. In orice ai intreprinde sa nu deranjezi pe nimeni din jurul tau. Si astfel poti trai fericit pana la adanci batraneti. AAAA, am uitat mai este o conditie, banul, dolarul,verzisorul, pe care daca nu-l ai, esti cam pe langa problema numita America pe care iti ramane sa o pipai doar cu privirea. Asa ca, acasa e mai bine. Chiar daca nu poti vorbi ceea ce vrei sa vorbesti, chiar daca nu poti iubi pe cine doresti, tot acasa e mai "cool" sa traiesti. Sa dea Cel De Sus sa ne revedm cu bine. Si apropo de iubirea din America. Va spun un secret. Le-am iubit pe Whoopy Goldberg si pe Joody Foster. Da nu ziceti la nimeni.

La Ulpia Traiana

2008-10-05T20:53:00.002+03:00

Incredibil dar adevărat! Am fost invitat de Cristian Tabără să particip la o filmare care are ca subiect principal biserica de la Densuş cu toate misterele sale. Controversele legate de construirea şi datarea ei au generat această iniţiativă a formidabilului Cristian Tabără, un om cum rar îţi este dat să întâlneşti. Incredibilul a fost că a trebuit să port discuţia filmată cu el tocmai la Ulpia Traiana acolo unde nimeni nu mă iubeşte, acolo unde, cu toate că mă simt ca un peşte pe uscat, am curajul să înfrunt pe oricine. Sigur că eu am tras spuza pe turta dacilor cu toate că mă aflam în fief roman.Însă bucuria cea mare a fost să-l simt pe Cristian Tabără ca pe un lucid şi onest apărător al dacilor şi a culturii lor. Era tare intrigat de faptul că dacii sunt minimalizaţi consistent de istoriografia noastră. Mai mult l-am reîntâlnit pe părintele Gherghel care ne-a arătat o inscipţie în latină care aminteşte de o sărbătoare dacică. Piatra pe care este inscripţia zace sub o bancă din biserică şi nu este făcută publică. Apoi am mai aflat că la o săpătură cu ani în urmă la baza unei coloane din biserică s-a descoperit un fragment ceramic pe care era imprimat numele Koson. Arheologii au hotărât că acest ciob provine din balastul adus de la Ulpia Traiana la construirea templului. Curios,nu? Acum aşteptăm emisiunea care va fi difuzată în aproximativ 3 săptămâni, duminica seara de la ora 18.30 TE VEZI LA STIRILE PRO TV. Oricum, Densuşul rămâne una dintre cele mai fascinante construcţii din România şi pentru totdeauna în sufletul meu.

2008-09-01T20:33:00.000+03:00

Ană, mândra mea frumoasă….
de Vladimir Brilinsky | 1 septembrie 2008
1 0 0 0

Am ascultat de câteva sute de ori celebra melodie populară "Ană, zorile se varsă" şi am discutat cu zeci de prieteni şi cunoscuţi dilema pe care o stârneşte acest izvor nesecat de profundă filosofie populară.

Unul dintre versurile acestui cântec spune că "dorul face cale-ntoarsă" şi dezbăteam care este acea cale pe care se va întoarce dorul lui Ion (ca să-l numim generic pe personajul adulterin al cantecului). La copii şi la nevastă sau la Ana, eterna iubită. El o numeşte pe Ana, "Mândra mea frumoasă" (probabil cel mai duios şi mai pătrunzător vers al folclorului erotic românesc), dar în acelaşi timp spune că "nevasta-i numa’ una şi copiii totdeauna". Şi de aici, zeci de
comentarii. Într-una dintre aceste dezbateri, cele mai multe făcându-se fireşte la un pahar, un mucalit, un taciturn care scoate două vorbe pe oră, plictisit de atâta
dezbatere fără rezultat, a replicat: "Dacă n-ai avut vreodată o Ană, nu eşti în stare să-ţi iubeşti nevasta cu adevărat". Nimeni nu l-a băgat în seamă şi toţi au
râs de remarca lui.

Într-una din zilele trecute, copleşit de stresul cotidian, supărat pe toţi şi pe toate, în două ore mi-am încropit o valiză, am îndesat-o în maşină şi am plecat. Unde? Nici eu nu ştiam direcţia în care o iau. Rătăcind câteva zile, am ajuns în Austria, în inima Tirolului, în paradisul turismului montan european. Un prieten al meu, Lucian Stanciu, care se stabilise acolo de ceva timp, mi-a fost amabil şi mândru ghid. Nu doream magazine, nici forfotă şi nici vizita în fabulosul Kitzbuhel, unde fiţoşii din întreaga lume îşi bifează vizitele lor snoabe în locaţii exorbitante.

Doream doar să văd munţii. Să-i calc, să le simt măreţia, să le pătrund tainele şi să le ascult singurătatea. Totul era perfect şi de o frumuseţe ruptă din rai, o ordine şi o curăţenie cum numai în spitale găseşti, cu o arhitectură a bunului gust întinsă pe pajiştile pe care şi iarba creşte egal, cu vaci
şi gâşte care merg numai pe un drum al lor bine stabilit.

Atât de mult m-a impresionat această frumuseţe montană, atâta emoţie mi- a stârnit, încât mi-a venit în minte versul cu "Mândra mea frumoasă" din cântecul
lui Bocşa. Şi atunci am început să plâng. De-adevăratelea. Şi mă întrebam printre lacrimi, de ce a trebuit să ajung până aici, să văd atâta măreţie, atâta frumuseţe, când acasă, acolo la mine, de unde mă trag, mă aşteaptă, credincioşi, munţii mei. Şi atât de tare m-a apucat dorul de Poiana Omului, de Godeanu, de Sarmizegetusa, de Şurianu şi Vârful lui Pătru, că am coborât de pe munte şi, spre surprinderea tuturor, am făcut cale-ntoarsă, acasă, la munţii mei cei dragi, înţelegând mult prea bine că nu poţi iubi cu adevărat ceva decât dacă îl părăseşti pentru un timp, întorcându-te la el sau, după caz, la ea cu o dragoste însutită. La fel de frumoşi sunt munţii mei, ca şi cei din Austria, la fel de măreţi, la fel de plini de verdeaţă. Deosebirea dintre cele două locuri este că cei din Austria au fost şi sunt administraţi de nişte oameni gospodari, responsabili şi raţionali, iar munţii mei sunt bătaia de joc a unor golani şi a unor nemernici iresponsabili.

RENAULT LA SARMISEGETUSA

2008-08-23T13:29:00.002+03:00

IN 5 SEPTEMBRIE LA SARMISEGETUSA VA AVEA LOC LANSAREA ULTIMULUI MODEL DE RENAULT 4x4.Este o masina tare faina care inbina fortza cu elegantza si confortul cu rezistenta. Va spune asta un dac care a testat-o. Pentru cei care se vor mira ca aceasta lansare se face acolo le spun ca poate niciodata Sarmisegetusa nu va fi mai mediatizata ca la acest eveniment.

200 de copii la Sarmisegetusa

2008-07-29T11:17:00.003+03:00

200 de copii din Republica Moldova, Ucraina si Bulgaria au fost ospetii Sarmisegetusei pentru o zi. Le-am fost ghid si le-am devenit prieten iar Sarmisegetusa a castigat 200 de iubitori si asta face toti banii.

POHTA CE AM POHTIT, BRĂŢĂRILE SUNT ALE DACILOR, DACII AU FOST EROI, DACII SUNTEM NOI !

2008-06-09T23:16:00.002+03:00

BARBARA DEPPERT, MICA PARIZIANĂ ŞI DACUL CEL FERICIT

V I N D A C I I ! ! !

2008-04-15T07:32:00.005+03:00

2008-04-15T07:32:00.001+03:00

NU AŞA S-A FORMAT POPORUL ROMÂN !

2008-04-12T20:45:00.002+03:00

AŞA S-A FORMAT POPORUL ROMÂN !

2008-04-12T20:32:00.008+03:00

VICTORIE DE PRIMĂVARĂ

2008-03-18T17:05:00.006+02:00

Sâmbătă am purces pe drumul care duce în Regatul Primăverii. De la Sub Cununi am urcat pieptiş,la Copacul Vieţii, Yggdrasyl, cum l-a botezat Dan Oltean, după copacul similar din mitologia nordică. El este totdeauna un frasin, are trei radacini înfipte in cele trei lumi, cu trei izvoare, este păzit de trei ursitoare care impletesc firul vieţii şi obligatoriu de un şarpe. Aşa arată şi copacul nostru, cu cele trei izvoare din cele trei rădăcini. Când am ajuns noi şi ursitoarele s-au ascuns, iar şarpele ne supraveghea, cu siguranţă dintr-o scorbură, să nu facem prostii pe acolo. După ce am băut apă am plecat mai departe, spre Regatul Primăverii, acolo unde zeii pictează, acolo unde Alea Frumoasele (Ielele) îşi împletesc cununi de ghiocei înainte de a o lua razna cântând prin păduri. Nici aparatul de fotografiat, nici ochiul fiecăruia dintre noi şi nici vorbele nu reuşesc să cuprindă adevărata dimensiune a locului. Este locul vieţii fără de moarte, şi al morţii încremenite într-o frumuseţe de nedescris. Cine nu vede acest loc moare un pic mai sărac. Aşa că, îmbogăţiţi-vă din timp!

Jurnal de Sarmisegetusa II

2008-02-17T11:09:00.006+02:00

FORTA ŞI SPIRIT

Tensiune, violenţă, scandaluri, arestări, mister, frică, sirene care îţi dau fiori. Cam astea sunt elementele pe care le legăm, de obicei, de cei pe care îi numim "MASCAŢII" din poliţie. Dar într-o zi de februarie, ei au arătat că în spatele măştilor fioroase, sunt oameni ca toţi oamenii. Ba mai mult, foarte bine antrenaţi, disciplinaţi, respectuoşi, şi chiar plini de umor. I-am condus pe drumul Sarmisegetusei, la început reţinut, mai apoi încrezător,iar la sfârşit, acolo sus, în Incinta Sacră, chiar cu mare plăcere.Am discutat despre daci, bineînţeles. Şi despre spiritul dacilor de luptători ai drepăţii. S-au concentrat, au meditat, au respirat aerul Sarmisegetusei şi s-au antrenat acolo unde, cu mulţi ani în urmă, forţa şi spiritul făceau casă bună. La despărţire, fiecare a fost mulţumit că a câştigat ceva. Ei s-au încărcat de energie şi de poveştile cu şi despre daci, iar eu am primit cadou un toiag impresionant, sculptat cu chipul lui Mihai Viteazul, nimeni altul decât vestitul MALUS DACUS.

JURNAL DE SARMISEGETUSA I

2008-01-27T13:57:00.000+02:00

De când mama m-a adus pe lume, de peste 1000 de ori am urcat la cetatea de scaun a regilor daci. În 2007 am bătut drumul Sarmisegetusei de 84 de ori. Doar de două ori singur. În rest cu alţii.În total vreo 450 de suflete pe care le-am însoţit. Pe mulţi i-am uitat fără să vreau. Vârsta îşi spune cuvântul ! ! ! Aşa că, pentru a povesti nepoţilor fără erori, am hotărât să scriu aici de câte ori urc cu cineva acolo sus. În 26 ianuarie, pe o zi cu un cer albastru cum numai acolo se poate vedea, am călcat pe zăpada neatinsă a Incintei Sacre cu un grup de copii din organizaţia Cercetaşilor. Scout cum se spune în limbaj academic. Liviu Mureşan cu Mircea şi Maia au organizat o echipă cu care am petrecut o zi de memorat la Sarmisegetusa. Presărată cu de toate, cu veselie şi cu nervi, cu bocanci şi cu teneşi prin zăpadă, cu derapaje pe gheaţa drumului, cu mult soare, cu Delia alături şi cu nelipsitul şi fericitul câine Ajax. Bineînţeles că, ceva aşa de fain, nu putea să se încheie fără tradiţionalul pui cu mujdei şi pită caldă la Hanul Dacilor.

DUPĂ 2000 DE ANI, DIN NOU LA SARMISEGETUSA

2008-01-25T09:22:00.000+02:00

Ancestralitatea fenomenului pe care noi îl numim astăzi jocul căluşarilor îşi are rădăcinile în ritualurile păgâne pe care dacii le săvârşeau în enigmaticele lor altare. Similitudinea dintre cercul format de căluşari în timpul dansului şi sanctuarele circulare de la Sarmisegetusa Regia este evidentă nu numai datorită imaginaţiei pe care o dezvoltăm acum, imaginaţie legată de dorinţa de a scoate la lumină una dintre cele mai personalizate civilizaţii ale antichităţii. Această similitudine a fost studiată de către reputatul arheolog Octavian Floca şi, mai mult, ea a fost demonstrată de acesta. Distinsul istoric observa că jocul în cerc al flăcăilor din zona Orăştiei, cu deplasări concentrice şi ritmice spre centru, îşi găseşte reprezentarea mai ales în sanctuarul mare circular. În plus, el observă că în mijlocul căluşarilor joacă totdeauna un personaj remarcabil, fie vătaful care este cel mai priceput, cel mai îndrăzneţ şi deci cu cea mai multă autoritate, fie turca, o arătare mascată, cu greu de încadrat în vreo categorie biologică. Se ştie că dacii sacrificau, pentru a-i trimite la Zamolxis, pe cei mai curajoşi, mai puternici, mai înţelepţi şi mai neprihăniţi dintre tineri; de aceea, în cazul de faţă, vătaful căluşăresc poate simboliza tocmai acest personaj. La fel cum turca, o arătare grotescă, poate simboliza răul pe care dacii - se ştie - îl alungau trăgând cu săgeţi spre cerul de unde credeau că se împarte dreptatea, fie prin alte ritualuri, cum ar fi un astfel de dans. Sunt, de asemenea, cunoscute sacrificiile pe care aceştia le făceau la schimbarea anotimpurilor sau, probabil, la trecerea dintre ani, când răul era alungat pentru a-i face loc binelui. Pe această linie a mers Octavian Floca, cel care - împotriva ideilor maestrului Constantin Daicoviciu - lansează o teorie cel puţin interesantă. Studiind timp îndelungat aşezarea pietrelor de la Sarmisegetusa Regia
precum şi jocul căluşarilor şi chiar motivele populare încrustate pe costumele acestora, Octavian Floca presupunea că în mijlocul Marelui Sanctuar Circular s-ar fi putut situa un loc de sacrificiu ritualic, un loc de incinerare sau chiar de depozitare a ofrandelor trimise lui Zamolxis. În pofida interdicţiei venite din partea celui care monopoliza săpăturile din Munţii Şureanu (academicianul Constantin Daicoviciu) profitând de absenţa acestuia de pe şantierul arheologic din Incinta Sacră, Octavian Floca se încumetă şi execută o săpătură în mijlocul sanctuarului. La aproximativ 2,30 metri adâncime, acesta descoperă un depozit de cenuşă, impresionant din punct de vedere cantitativ, cenuşă pe care el o bănuieşte a fi umană. De bună credinţă fiind, gândind că a realizat o descoperire deosebit de importantă, conservă acel loc şi îl anunţă pe marele maestru. Acesta vine, constată săpătura, observă cantitatea respectivă de cenuşă şi ordonă, pradă furiei, ca toată cenuşa să fie aruncată în vale, săpătura astupată iar autorul ei, profesorul Floca, este trimis în ceea ce el numea în memoriile sale „exilul de la Micia”, un castru roman din apropierea Devei. Astfel, un gest injust, arogant şi dictatorial al lui Constantin Daicoviciu a făcut ca o descoperire importantă să se piardă ireparabil în detrimentul ştiinţei adevărate. Sigur că această informaţie ar fi putut aduce multe elemente care să dovedească ancestralitatea jocului căluşăresc. Fără ea, istoria este mai săracă iar cercetătorii trebuie să caute alte dovezi ale vechimii căluşăreşti.

DOVEZILE ANCESTRALITĂŢII
În volumul Sărbători şi Obiceiuri Româneşti, reputatul etnolog Ion Ghinoiu spune că “având o origine pre-romană, dansul ritual al Căluşarilor este cel mai vechi şi cel mai spectaculos dintre dansurile tradiţionale româneşti. Mai mult decât un simplu dans, sărbătoarea căluşarilor are loc în sudul ţării în timpul săptămânii Rusaliilor, dar în judeţul Hunedoara găsim jocul căluşarilor de Crăciun, când cete de flăcăi pornesc prin sat şi joacă pe la casele oamenilor vestind trecerea în noul an”.
Nicolae Miulescu remarcă în studiile sale faptul că fără niciun fel de dubiu, jocul Căluşarilor simulează trimiterea periodică prin sacrificare a unui sol la Zamolxe.
Lucia Apolzan, strălucit etnolog, graţie căreia multe din obiceiurile şi tradiţiile Munţilor Orăştiei au fost puse la păstrare în cele mai amănunţite detalii, demonstra această legătură nu numai prin jocul în sine, care perpetuează cercul cu toate semnificaţiile sale, dar şi prin motivele populare realizate atât pe costumele căluşarilor, cât şi pe ceramica de origine dacică. Prezenţa semnificativă, în special a cercului în care apar elemente asemănătoare unor palete ce sugerează mişcarea de rotire, este dovada unui adevărat cult al ciclicităţii vieţii şi morţii. Apoi faptul că la picioare sunt agăţaţi clopoţei pentru a alunga spiritele rele este unul care vorbeşte de la sine. Nu se poate - spunea Lucia Apolzan - să neglijăm aceste elemente care sunt parte integrantă a continuităţii pe aceste meleaguri.
Nu trebuie, de asemenea, neglijate nici informaţiile legate de dansurile denumite, încă de pe atunci, căluşăreşti, pe care soldaţii lui Mihai Viteazul, aflaţi sub comanda lui Baba Novac, le-au jucat în 1599 la Piatra Caprei de lângă Alba Iulia.
Cu toate acestea, rămâne o enigmă de ce doar în satele din jurul Munţilor Şurianu obiceiul s-a perpetuat alături de sărbătorile de iarnă. Orăştioara de Sus, Costeşti, Ludeşti şi, mai ales, Boşorod, sunt localităţi în care jocul căluşăresc este la mare preţuire iar localnicii fac tot ce le stă în putinţă pentru ca acest obicei să nu se stingă cum se stinse în alte zone din ţară. În anul 2006, UNESCO, în mod fericit a înscris jocul căluşarilor pe lista valorilor culturale mondiale, fiind astfel considerat parte integrantă a patrimoniului mondial imaterial UNESCO.

O IDEE MARE CÂT UN SANCTUAR
Cum putea fi valorificată această fericită întâlnire a două monumente ale spiritualităţii româneşti: Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei şi Dansul Căluşarilor, ambele aflate sub protecţia prestigioasei instituţii UNESCO? Cu entuziasm, cu dăruire şi cu multă voinţă! Laura Oană este jurnalistă la Antena 1 Deva. Alături de pasiunea ei pentru meseria pe care o face zi de zi cu aceeaşi ardere maximă, marea ei dragoste o reprezintă istoria dacilor. Se bate de câte ori este nevoie pentru tot ceea ce ea constată că este nedrept, legat de moştenirea dacă, se bucură de câte ori o descoperire adaugă noi dovezi în salba civilizaţiei dacice şi se întristează pentru nepăsarea istoricilor faţă de cetăţi. În orice campanie menită să trezească lumea la realitate în ceeea ce priveşte situaţia cetăţilor, ea pune umărul cu toată energia pe care o are. Anul trecut, în prag de Crăciun, prin capul ei a trecut o idee pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de valoroasă. Cunoscând legăturile dintre căluşari şi sanctuarele dacilor, ea a organizat un adevărat convoi spre Sarmisegetusa.
A pus autorităţile pe jar, a bătut la toate uşile posibile şi în 20 decembrie purcedea spre cetatea de scaun a regilor daci însoţită de două echipe de filmare şi de ceata de căluşari din Orăştioara de Sus formată, de data aceasta, din cei mai buni dansatori pe care i-a avut comuna în ultimii 20 de ani.
A fost un regal la Sarmisegetusa, o sărbătoare, ca un arc peste timp menit să lege ancestralul ritual al relaţiei dintre om, divinitate şi natură, de actualul joc al căluşarilor. Bărbaţii au bătut zăpada Sarmisegetusei preţ de două ore, au cântat despre flori dalbe de măr, despre anotimpurile care trec şi despre natura care se schimbă mereu dar lăsând în urmă omul cu obiceiurile sale ancestrale. În clipele de răgaz, fiecare dintre protagoniştii acestei întâmplări de excepţie îşi mărturisea crezul care îl mână la păstrarea şi, mai ales, la perpetuarea acestei tradiţii.
Căluşar de peste un sfert de secol, Traian Gridan este de-a dreptul mândru de calitatea sa. Este cel mai bun vătaf din toată zona. La toate concursurile la care a partcipat a fost cel mai bun. Are şi o poreclă „Zburătorul din Carpaţi” de care e tare fălos. El e o autoritate recunoscută printre toate cetele de căluşari. Jocul căluşăresc este pentru el viaţa însăşi. Îl joacă de când se ştie şi fără el nu ar putea trăi. De cum începe să cadă frunza, călcâiele îi scapără cu gândul la Crăciunul care vine şi căruia îi este dator de atâţia ani. Spiritul dac sălăşluieşte în el iar mândria originii sale îl face să preţuiască acest joc şi mai mult.
Petru Demian, unul dintre căluşarii vechi ai comunei, a bătătorit şi el zăpezile Sarmisegetusei. Toată lumea îl ştie după numele de Moţu. El spune că nu trebuie să crezi că eşti dac atunci când joci Căluşarul, pentru că simţi de-a dreptul acest lucru fără să vrei. Doar jucând. El simte o descărcare emoţională puternică în timpul jocului şi crede că dansul acesta a fost un ritual mai degrabă al luptătorilor, la cât de viguros şi de complex este.
Bucuria zilei de 20 decembrie nu va fi uitată prea curând. Important este exemplul dat de studioul de televiziune Antena 1 Deva, dovadă că presa se mai apleacă şi spre ceea ce noi cu toţii ar trebui să ne aplecăm mai des şi mai cu convingere. Spre moştenirea dacică, cea pe care avem datoria să o păstrăm cu sfinţenie şi să o dăm mai departe urmaşilor noştri! Se cuvin mulţumiri pentru acest eveniment Laurei Oană pentru ideea sclipitoare şi pentru entuziasmul ei, întregii echipe Antena 1 pentru deschiderea spre frumos şi folositor pe care o arată, prşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, dac prin obârşie, pentru sprijinul logistic acordat acestei acţiuni, Primăriei comunei Orăştioara pentru rolul de depozitar al unui astfel de tezaur şi, nu în ultimul rând, căluşarilor, cei care au bătătorit
de 2000 de ani zăpezile Sarmisegetusei şi care perpetuează o comoară a dacilor străbuni.

CURAJUL DE A TE ÎMPOTRIVI ISTORIEI

2007-11-10T22:36:00.001+02:00

Un eveniment editorial de exceptie a fost gazduit de moderna sala Spiru Haret a Inspectoratului judetean de invatamant. Dan Oltean, revolutionar al istoriei dacilor si impatimit calator al Muntilor Orastiei, si-a lansat miercuri, 7 noiembrie, de la orele 17, ultima sa carte, "Burebista si Sarmizegetusa". Lansarea a fost onorata de prezenta conferentiarului dr.Vasile Moga de la Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia si de dr. Aurora Petan, directorul editurii Dacica. Distinsa cercetatoare care a facut o deosebita onoare acestui eveniment, remarca atat de plastic si de convingator esenta acestei carti de exceptie. "Odata cu cartea lui Dan Oltean a venit, in sfarsit, vremea curajului si a valorii in ramura cea mai oropsita a istoriografiei romanesti, cea a epocii dacice. Dan Oltean spune in cartea sa ceea ce altii nu au indraznit pana acum sa spuna, construieste ce altii nu au fost in stare sa construiasca si cerceteaza ceea ce altii ar fi putut, dar nu au vrut sa cerceteze. Si dincolo de toate acestea, desteleneste drumurile pe care le-au incalcit istoricii din perioada apusa a comunismului si pe care istoricii de astazi continua sa le incurce si sa le blocheze. Cei ce sperau ca o astfel de carte sa nu apara niciodata sa se pregateasca: odata cu cartea lui Dan Oltean vin vremuri noi. Si, speram, acesta este doar inceputul.”

O carte care deci, trebuie citita de toti cei care iubesc adevarul istoric.

Brăţările de aur, punct de referinţă al istoriei Daciei

2007-10-28T11:49:00.000+02:00

Motto : „Îi iert pe toţi aceia care mi-au făcut rău mie personal dar nu o să-i iert niciodată pe cei care au făcut rău istoriei”.

David Prodan

Dintre subiectele istoriei Daciei care au suscitat atât atenţia lumii ştiinţifice cât şi atenţia atenţia opiniei publice, în ultimul an, fără îndoială că subiectul brăţărilor dacice se detaşează considerabil. Prin eforturi remarcabile în ultimii doi ani, autorităţile române, respectiv poliţia şi parchetul au reuşit spectaculoase identificări şi recuperări a unor obiecte de patrimoniu a căror valoare este inestimabilă şi care aşează într-o lumină şi mai favorabilă civilizaţia dacilor. Dincolo de spectaculozitatea recuperării de către autorităţile române a deja celebrelor brăţări de aur, trebuie să privim clar, lucid şi, mai ales, competent la integrarea acestora în contextul istoric.

De ce sunt aceste brăţări aşa de importante? În primul rând pentru faptul că ele sunt din aur. De aproape 10 ani de zile, Fundaţia „Dacia Revival” se străduieşte să aducă la lumină fascinanta civilizaţie a strămoşilor noştri daci. Puternica spiritualitate a dacilor, puterea lor militară şi economică, prezenţa activă şi semnificativă în crearea zonelor de influenţă ale Europei antice sunt subiecte care au fost dezbătute cu precădere în ultimul deceniu. În tot acest timp s-a uitat sau, după caz, s-a omis că toate aceste atribute ale civilizaţiei dacice nu erau posibile dacă nu ar fi fost dublate de o substanţială prezenţă a aurului. Se ştie - şi acest lucru nici nu mai trebuie demonstrat - că toate marile civilizaţii ale lumii s-au format, fără nicio excepţie, doar acolo unde a existat un drum al aurului. Oricât de numeros şi oricât de viteaz ar fi fost un popor şi oricât de buni conducători ar fi avut, fără o bază economică determinată de aur, acel popor nu a reprezentat decât o prezenţă meteorică în istoria antichităţii.

O parte a lumii ştiinţifice avea deja sădită ideea că dacii nu prelucrau aur, idee vehiculată de personalităţi ale istoriei noastre contemporane chiar şi atunci când brăţările deveniseră o certitudine. Pentru cei care susţineau această idee eronată şi pentru cei care încă o susţin (a se vedea cazul profesorului Constantin Preda), şocul apariţiei brăţărilor de aur a fost prea mare. Era greu de admis că lucrări ştiinţifice -considerate de referinţă până în acel moment - cercetări de o viaţă a unor prestigioşi istorici vor fi date peste cap de apariţia brăţărilor. Ca de atâtea ori, dogmele istorice trebuiau păstrate cu sfinţenie împotriva oricăror noi descoperiri. Şi totuşi, de data aceasta, adevărul este gata să învingă definitiv dogmele. Absolut toţi cercetătorii care au studiat pluridisciplinar, în amănunţime şi aprofundat, aceste brăţări, au ajuns la concluzia că ele sunt autentice şi că aparţin spaţiului dac în faza lui de maximă înflorire. De cealaltă parte, nici unul dintre cei care susţin dintr-un motiv sau altul varianta falsului, chiar cercetători reputaţi fiind, nu au studiat brăţările. Şi atunci, trebuie să admitem că este un examen major de probitate morala şi indispensabilă unor relaţii bazate pe dreptate şi adevăr de a nu condamna nimic înainte de a înţelege, de a nu da vedicte înaite de a cerceta. Este dreptul oricui să-şi dea cu părerea într-un domeniu sau altul, numai că în acest caz nu este vorba nici de fotbal, nici de agricultură şi nici de femei, domenii în care tot românul se crede as. Aici este vorba de propria noastră istorie, de propria noastră identitate şi nu ar trebui să existe loc de speculaţii. Cercetările specialiştilor au jalonat drumul spre verdictul autenticităţii cu câteva argumente solide pe care le trecem în revistă în rândurile următoare.

De-a lungul timpului, cercetările arheologice au scos la iveală - în marea lor majoritate pe teritoriul transilvan - 30 de brăţări spiralice de argint. Toate au fost extrase din straturi de cultură dacică, fapt autentificat de rapoartele arheologice întocmite la vremea respectivă, de analiza pieselor descoperite împreună cu ele, precum şi de analiza stilistică. Descoperite pe parcursul a mai bine de 100 de ani de cercetări, ele au fost studiate la un loc, în amănunţime, de către regretatul istoric Florin Medeleţ, unul dintre puţinii istorici care au intuit, cu mult timp în urmă, posibila existenţă a unor brăţări similare din aur. Între aceste brăţări de argint şi cele de aur, descoperite în Munţii Şureanu, practic nu există diferenţe decât dacă este să ne referim la metalul din care ele sunt confecţionate.

În urma expertizării şi a studierii primelor 6 brăţări de aur de către dr. Barbara Deppert Lippitz, pe de-o parte, cât şi de către dr. Ernest Oberlander Târnoveanu, pe de altă parte, a reieşit o concluzie comună edificatoare. „În ciuda faptului că brăţările au apărut oficial în momente diferite, ele au elemente comune vizibile şi reale şi anume tehnica, modul de decorare, stilul în general. Dincolo de variaţiile de decor care sunt inerente şi surprinzător de mari, având în vedere că artiştii care au realizat brăţările au folosit un număr mic de elemente decorative, ele sunt, în ultimă instanţă, identice. Ca tehnică primară, este vorba despre baterea la rece a unor lingouri de aur. În prima fază au fost realizate, prin batere, protomele stilizate, reprezentări a unor capete de animale, lup sau şarpe, prezentând în continuarea lor stilizarea după caz a blănii sau a solzilor, iar apoi s-a trecut la realizarea spiralei. Ulterior s-a procedat la poansonarea palmetelor, reprezentări vegetale asemănătoare la o primă vedere dar diferite de la una la alta, dacă este să privim detaliile, iar în ultima fază, spiralele au fost rulate pe un tambur de lemn pentru a li se da forma definitivă, plurispiralică.

În faza finală, meşterul a recurs la dalta gravorului cu care a realizat elementele lineare, precum gura, marginile, liniile şerpuite care pot indica blana sau, după caz, pielea animalului reprezentat, sau alte elemente de decor. Cu alte seturi de poansoane au fost realizate ochii şi perlele care decorează marginea sau centrul brăţărilor. În ciuda unei tehnici foarte simple, prin îndemânare şi fantezie, autorii brăţărilor au realizat opere deosebite care impresionează pe orice privitor, indiferent de gradul de pregătire artistică şi indiferent de cunoştinţele pe care le are despre arta bijutierilor.

Observând atent urmele lăsate de unelte ca şi combinaţia elementelor decorative, se poate spune că ele sunt tipice pentru tehnicile bijuteriei antice. Se regăsesc şi pe brăţările de argint şi, mai mult decât atât, ele nu mai sunt astăzi în folosinţă niciunde în Europa. Ele au fost abandonate de mult pentru că, de-alungul anilor

s-a trecut la tehnici mai sofisticate precum laminarea şi, în acelaşi timp, bijutierii şi-au pierdut treptat creativitatea prin folosirea unor şabloane, a unor modele stas care nu mai cereau din partea lor rezolvarea unor situaţii de a realiza unicate”.

Este clar, deci, că forma lor, stilul artistic, tehnologia de prelucrare sunt identice, iar un presupus falsificator, utilizând o tehnică dispărută de secole, cea a baterii la rece a aurului, ar fi trebuit să aibă în mână pe fiecare pentru a executa o reproducere, ceea ce este, practic, imposibil. Cel mai concludent exemplu îl constituie „Mica Pariziană”, o brăţară spiralică de aur, dintre cele recuperate, care are o soră geamănă din argint, într-un muzeu din Viena, dar aceasta nu a fost niciodată expusă publicului larg, deci ea nu putea fi reprodusă.

Un alt argument este adus de către acelaşi reputat istoric, doctor Ernest Oberlander Târnoveanu, şeful Cabinetului Numismatic şi Tezaur din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care demonstrează clar că patina cu care sunt acoperite aceste brăţări este rezultatul unei îngropări prelungite în pământ de mii de ani. Tot domnia sa aduce ca argument de netăgăduit în favoarea autenticităţii, pe lângă multe altele, rezultatele profesioniste din laboratorul Institutului de Fizică Nucleară Măgurele, care indică precis provenienţa aurului din care sunt confecţionate brăţările ca fiind din Munţii Apuseni, zona Brad - Valea Arieşului. Cercetările ulterioare întreprinse de arheologi, istorici fizicieni, chimişti, antropologi şi etnologi, au venit să confirme toate aceste argumente aduse în discuţie.

O mărturie deosebit de importantă vine tocmai din partea celui care a dezgropat, efectiv, aceste brăţări, un localnic din Munţii Şureanului. Angajat cu ziua de către căutătorii de aur, care se dăduseră drept speologi în legalitate, acesta afirmă că, deasupra gropii în care erau depozitate brăţările, creşteau doi fagi care aveau aproximativ 40-50 de ani. Deci, îngroparea cea mai recentă ar fi trebuit să aibe loc cu mult înaintea naşterii pseudobijutierului care este invocat drept confecţioner al falsurilor.

Toate aceste dovezi vin să infirme definitiv teoria şubredă a falsului brăţărilor şi să deschidă drumul către o studiere atentă şi profesionistă a acestora. Avem suficient de mulţi şi valoroşi istorici şi arheologi care să desăvârşească aceste studii. Trebuie doar, să fie lăsate la oparte rivalităţile şi mai ales orgoliile atât de prezente în lumea istorică românească.

Revenind la cel puţin bizara teorie că dacii nu prelucrau aur, trebuie să precizăm că în mare măsură ea s-a format şi s-a întărit datorită concluziilor la care s-a ajuns în cercetările arheologice de la Roşia Montană, pentru care s-au cheltuit nu mai puţin de 9 milioane de dolari şi în urma cărora s-au decretat aberant că : exploatările aurifere datează din perioada romană şi că nu s-au găsit vestigii dacice pe acele locuri. În realitate, aceste pripite concluzii sunt cauzate de interesele economice ale celor care vor să înceapă exploatarea cât mai repede şi cărora dacii, odată certificaţi ca exploatatori ai aurului în acea zonă, le-ar fi încurcat şi mai rău socotelile. Şi atunci, mult mai simplu şi mai eficient le-a fost celor de la Roşia Montana să-i „şteargă” pe daci din acele locuri, cu două propoziţii absolut aberante. Numai că împotriva acestui act s-au ridicat voci competente care desfiinţează teoriile fabricate de Gold Corporation. Cercetătoarea Beatrice Cauet din Toulouse a datat cu carbon 14 - materie organică recoltată din galerii ca aparţinând secolului I î.H. - dovedind o intensă exploatare dacică. Eminentul istoric dr.Horia Ciugudean, un fin şi competent cunoscător al câmpului arheologic de la Roşia Montană, afirmă, prezentând dovezi de necontestat în urma cercetărilor sale, că aurul din minele de la Cârnic a îmbogăţit tezaurele lui Burebista şi Decebal. La fel, profesorul dr.Ioan Piso, directorul Muzeului de istorie al Transilvaniei, susţine cu fermitate şi cu argumente, continuarea cercetării arheologice în zonă, până la fireasca descoperire a vestigiilor dacice.

Mai mult, lipsa descoperirilor dacice în exploatarea minieră de la Roşia nu reprezintă un argument atâta timp cât în arheologia minieră este o regulă că exploatările unei epoci şterg aproape complet urmele exploatărilor ulterioare.

Şi, ca un corolar al tuturor acestor afirmaţii, intervine declaraţia expertului german Barbara Deppert Lippitz, o autoritate unanim recunoscută pe plan european,

cea care, prima, a cercetat brăţările de aur descoperite în Munţii Şureanului: „Voi, românii, aveţi o istorie de peste 6 mii de ani scrisă în aur. Însăşi identitatea voastră a fost scrisă în aur. În tezaurul Muzeului Naţional de Istorie puteţi să vă regăsiţi identitatea privind cronologic importantele descoperiri în aur de-a lungul a 6 milenii. Nu înţeleg de ce trebuie să vă căutaţi

identitatea prin alte ţări sau muzee ale lumii când o aveţi aici, aproape de voi, şi ea trebuie doar privită. Brăţările de aur care, fără nicio îndoială aparţin civilizaţiei dacice, vin să încununeze această istorie făcând-o şi mai evidentă şi mai strălucitoare.”

În încheiere ar trebui să revenim puţin la începutul discuţiei noastre şi anume la întrebarea de ce sunt brăţările atât de importante pentru istorie. Desigur că ele sunt incomode pentru mulţi dintre istoricii care şi-au făurit întreaga operă necunoscând existenţa acestor obiecte. Odată cu apariţia brăţărilor şi certificarea lor ca aparţinând perioadei de maximă înflorire a regatului dac, mari istorici, cu reputate opere la activ (unele chiar lucrări de căpătâi ale învăţământului istoric românesc şi european) vor fi obligaţi să-şi reviziuască întreaga atitudine şi să includă în chip onest brăţările de aur în operelele lor. Nu numai aceste brăţări de aur vor trebui băgate în seamă atunci când istoria va fi rescrisă ci şi zecile de mii de alte obiecte recuperate de la căutătorii de comori. Desigur că nu toate obiectele traficate de aceştia vor fi recuperate, dar însăşi mărturiile făcute de cei implicaţi în procesele care se desfăşoară, folclorul local care dă fără eroare dimensiunea jafului din Munţii Orăştiei trebuie avute în vedere de istoricii care se încăpăţânează chiar şi în faţa unor evidenţe să-şi calce pe mândrie şi pe orgolii. Nu putem învăţa la nesfârşit o istorie greşită şi nu putem persevera în acceptarea dogmelor pentru simplu motiv că istoria este departe de a fi o ştiinţă exactă. Nu putem accepta o istorie a dacilor scrisă de arheologii care au săpat sistematic mai puţin de 5% din Sarmisegetusa Regia. Tot aşa cum suntem incapabili să facem o analiză litereră corectă şi onestă a Luceafărului atunci când cunoaştem doar primele 2 strofe. Un lucru este dovedit şi unanim acceptat, o simplă lopată de pământ poate răsturna istoria, iar de data aceasta în lopată se aflau brăţările de aur ale dacilor care vor schimba cu siguranţă istoria noastră văduvită de adevăr.

2007-10-27T12:47:00.000+03:00